|
KLOSKA OVIDIU OR THE DYNAMICS OF THE IMAGE
When approaching Ovidiu Kloska’s works, our attention focuses on certain elements.
The first would be a tireless desire to experiment techniques, bolding plastic ways
approaches: installations, graphics, paintings, mixed techniques. “The Wear of the City” is an
interesting series; an attempt to use common places, as the artist says, so that by transfiguring
them, to reveal the artistic connotations of the urban space and his facets regarding the way of
perceiving life beyond the immediate reality. Ovidiu Kloska’s creation expresses a restless,
but avid spirit that wishes to encompass the best of the visible and invisible material world.
Taking into consideration Art History, we can behold, to some extent, what animates the
artist towards a Romantic vision or maybe towards a Neo-romantic one which, of course,
includes all postmodernist data. His art asserts freedom and his somehow exacerbated desire
to express his individuality; but it is even more than that. It is the anguish to include the
intangible and to imbed metaphysical meanings within the artistic object. In fact, the term “to
imbed” is very inappropriate when discussing Ovidiu Kloska’s artistic approach. The images
he creates, frequently human images, present a constant fluidity, a non-finite that we
encounter in Turner’s paintings or in the informal of the abstract painting, although the
atmosphere they liberate is different. As even the artist sometimes expresses it in the captions
or in the titles given to his works or in the series, the oneiric is an always-present dimension
in his visual approach. The dynamism of the form or shape captured in a constant
metamorphosis is a change that captivates the viewer and impregnates him with those
anxieties that dominate the artist. Maybe “anguish” is not the most appropriate term, since I
do not perceive any depressive effect within the universe created by Ovidiu Kloska. There is
the unrest that comes with space crossing: cosmic and material spaces, spaces of knowledge.
This element really exists: a rush to reach spiritual essences, primary responses. No, answers
do not appear to be the subject of his works, but the itinerary towards them, the whole
process, along with its internal dynamism. How does he perform it visually? I think that the
solutions he offers – the present time solutions, because he does not seem to be an artist who
settles for a formula, without exploring beyond it – are quite different, but stylistically
unified. First, there is the diversity of materials and, second, the valorizing of plastics. What
we have before us, the informal, the abstract-figurative game, the sensing of the decomposing
or transforming matter, the halos surrounding the figures, the light and shadow alternation,
represent a real exploration of the matter, of the pictorial matter, an affirmation of the
material world. However, paradoxically, through the manner in which it is treated, it receives
a spiritual dimension, this continuous sliding between the material and the spiritual being the
internal dynamic of the image that captivates us. The quick brushing, the gestuality that
builds and deconstructs the form, the pictorial vibration of the paste and the contained light or
shadow – everything moves vivaciously, soliciting and integrating the viewer in the artistic
process that seems to take place in his presence. The artist binds human silhouettes, figures,
which he seems to challenge. He binds them in a constantly budding and mysterious universe.
It is a creation accomplished under imminent revelations whose approach, captured by the
artist, is communicated to us in often surprising images.
Art critic Mariana Tomozei Cocoș
OVIDIU KLOSKA SAU DINAMICA IMAGINII
Când ne apropiem de lucrările lui Ovidiu Kloska atenția ni se concentrează asupra câtorva elemente. Primul ar fi o neobosită dorință de a experimenta tehnici, modalități plastice de abordare îndrăznețe: instalații, grafică, pictură, tehnici mixte. Interesant este ciclul “The wear of the city”, o încercare de a folosi locurile comune, așa cum spune artistul, pentru ca transfigurându-le să descopere conotațiile artistice ale spațiului urban dar și implicațiile lui în modul de a percepe viața de dincolo de realitatea imediată.
Creația lui Ovidiu Kloska exprimă un spirit neliniștit, dar avid să cuprindă cât mai mult din lumea materială, vizibilă și din cea invizibilă. Raportându-ne la istoria artei, putem apropia, într-o anumită măsură ceea ce-l animă pe artist de o viziune de tip romantic. Sau poate neoromantic, desigur cu toate datele postmodernității. Arta lui afirmă libertatea și dorința de exprimare a propriei individualități cu o anumită exacerbare. Dar este chiar mai mult decat atât. Este o angoasă în a cuprinde ceea ce e intangibil și de a fixa în obiectul artistic sensuri metafizice. De fapt, termenul “a fixa” este foarte nepotrivit pentru demersul artistic al lui Ovidiu Kloska. Imaginile create de el, adesea imagini umane, au o permanentă fluiditate, au un non-finit pe care-l întâlnim în picturile lui Turner sau în informalul picturii abstracte, deși atmosfera care se degajă din ele este diferită.
Așa cum exprimă și artistul uneori în genericele sau titlurile date lucrărilor sau ciclurilor create, oniricul este o dimensiune prezentă mereu în demersul său vizual. Există un dinamism al formei sau al formei surprinse într-o permanentă metamorfoză, schimbare care-l captivează pe privitor și-i transmite acele angoase ce-l stăpînesc și pe artist. Poate nici “angoasă” nu este termenul cel mai potrivit, fiindca nu văd în universul creat de Ovidiu Kloska un sens depresiv. Există o neliniște a străbaterii spațiilor. Spații cosmice, spații ale materiei, ale cunoașterii. Există într-adevăr și această componentă: o grabă în a ajunge la esențe spirituale, la răspunsuri primordiale. Nu, nu răspunsurile par a fi subiectul lucrărilor sale ci drumul spre ele, întregul proces cu dinamismul său interior.
Cum îl realizează vizual? Cred că soluțiile oferite de el- soluțiile din acest moment, pentru că nu pare un artist care să se mulțumească cu o formulă, fără a mai explora și dincolo de ea- sunt destul de diverse, dar unitare din punct de vedere stilistic.
În primul rând este vorba despre o diversitate a materialelor folosite. Apoi de o valorificare a materiei plastice. Ceea ce avem în fața noastră, informalul, jocul între abstract și figurativ, senzația de materie în descompunere sau în transformare, halourile care înconjoară figurile, alternanța de umbre și lumini, toate acestea sunt o adevarată explorare a materiei, a materiei picturale, sunt o afirmare a lumii materiale. Însă în mod paradoxal, prin modul de tratare ea capătă o dimensiune spirituală și această glisare permanentă între material și spiritual constituie dinamica internă a imaginii care ne captivează. Pensulația rapidă, gestualitatea care construiește forma și o deconstruiește, vibrația picturală a pastei si a luminii sau umbrei conținute, totul are o vivacitate a mișcării care-l solicită pe privitor și-l integrează procesului artistic ce pare a se desfășura în prezența lui.
Artistul încheagă forme umane, figuri, pe care tot el pare să le conteste. Le încheagă într-un univers aflat într-o permanentă devenire, un univers misterios.
Este o creație realizată sub semnul unor iminente revelații a căror apropiere artistul o captează și ne-o comunică in imagini adesea surprinzătoare.
Mariana Tomozei Cocoș
critic de artă
|
