Proiectul are ca scop o investigare personala a plasticitatilor
zonelor de uzura urbana, in principal din orasul in care
locuiesc si exist ca locuitor si artist vizual : Focsani,
dar si a zonelor din orasele Roman, unde am copilarit, si
Iasi, unde imi definitivez studiile. Aceasta initiativa artistica
o lansez intr-un spatiu-timp in care impersonaliatea habitatului
urban actual, distrugerea in timp a componentelor de arhitectura
si urbanism combinate cu indiferenta institutiilor statului
abilitate cu protejarea, reamenajarea si intretinerea spatiului
urban cat si neimplicarea societatii civile in lansarea de
proiecte de imbunatatire a esteticii orasului. Amprenta celor
50 de ani in care societatea romaneasca a fost obturata uman,
cultural, spiritual , are inca o persistenta umana si materiala
extrem de puternica, Romania avand aliura statului ce isi
revine cel mai greu din maligna boala: comunismul.
Defazajele economice si de mentalitate, pe masura ce ne indepartam
de anul 1989, par a se acutiza din ce in ce mai puternic.
Traim intr-o societate putreda, in care liderii de
opinie si guvernantii nu urmaresc decat propriile interese,
o societate incapabila sa-si managerieze propria salvare,
in care ignoranta, lipsa de cultura, ipocrizia si manipularea
par a fi esentele principale. Decandenta, coruptia, clanurile
politice de stil mafiot, sfere de influenta economica, legi
doar pentru cei multi, sistem bancar surversiv,pervers, camatarial,
bombe alimentare ce ingrasa conturile unor producatori inconstienti
si malefici, ce sunt lasati sa puna pe rafturi asa-zise alimente
incarcate pana la refuz de toxine, hormoni de crestere superficiala,
organisme modificate genetic, ingrediente interzise de zeci
de ani in alte tari, modificate si expirate, iradiate, stropite
cu substante nocive, acestea sunt doar cateva randuri ce
descriu realitatea romaneasca.
Proiectele de investitii in infrastructura, in sosele, poduri, cladiri institutionale
sunt in zona obscurului, finalitatea lor si gradul lor de implementare lasand
de dorit, existand o discrepanta uriasa intre sumele cheltuite si rezultate
(a se vedea mai ales proiectele autostrazilor). Acelasi lucru se intampla la
toate nivelele … national pana la cel judetean, municipal, rural .
Orasul traieste intr-o amorteala surda in acest morman de indiferenta. Fete gri
proiectate pe fatade si fundaluri gri. O mare amrfa a impersonalitatii. O imensa
compozitie
in
nuante
si
tonuri de gri. Spirite amortite intr-o miscare haotica, impersonala, pe trotuare
crapate,
cu santuri largi ramase neastupate de muncitorii ce au carpit instalatia de tevi
a nu stiu cata oara, pe langa vitrine seci cu reclame cu litere spalacite si
prost lucrate, pe langa magazine de firma cu straluicirea lor seaca si nonsalanta
doar pe bucatica lor inchiriata langa casele de schim valutar si gogoserii, pe
langa suvoaiele de masini cu blocajul lor cu tot, cu paienjenisul amenintator
de cabluri si fire de comunicatie, o matrice a haoticului acupunctand peisajul
urban. Spatiul respira un alt timp, intr-o alta existenta, paralela cu omul contemporan,
rupt, izolat, cu conexiuni slabe ce persista doar in memoria celor mai in varsta.
Istoria cladirilor vechi, uitata undeva intr-un sertar al unei institutii cu
o falsa eticheta pseudo-culturala, se pierde incet cu fiecare clipa ce trece,
cu fiecare act de desfiintare sau demolare, de uitare de rautate, de avaritie,de
ignoranta demonica.
Am investigat aceste zone uzate ale orasului: trotuare sparte, crapate, pereti
decopertati, plini de muschi, garduri putrezite sau ruginite, ferestre sparte,
cladiri darapanate, si cu predilectie am cautat in aceste plasticitati sa extrag
urmele spiritului aglutinat, stramtorat, obligat, debusolat, in portrete reminiscente
ale expresivitatii descompunerii, ale decadentei, nebuniei, inutilitatii,
irosirii, tristetii, ale existentei dramatice in care omului contemporan este
constrans.
Captura acestor realitati brute am facut-o cu un aparat foto digital, un SLR
Canon 400D, fara filtre de culoare prin fotografie “bruta”, pura.
Imaginile au fost triate si salvate, apoi prelucrate digital intr-un program
de editare de imagine Adobe PhotoShop intro proportie foarte mica in ceea ce
priveste canalele de culoare sau filtre digitale. In cele mai multe dintre ele
am cautat sa pastrez cat mai mult din plasticitatea initiala, multe din compozitii
bazandu-se doar pe clonarea de detalii pe suprafete mici pentru a accentua portretul.
O parte din lucrarile finalizate au fost deja printate pe suprafete mai mici
si expuse in cadrul expozitiei personale “Uzura urbana – interferente
onirice – obiect de arta” ce a avut loc la Centrul International
pentru Cultura si Arte “George Apostu” din Bacau, initiativa inclusa
in manifestarile dedicate celor 600 de ani de la prima atestare a Bacaului.
Scopul si finaliateta acestui tip de proiect artsistic se va realiza prin expunerea
acestor lucrari tocami in zona urbana, pe fatade de cladiri, in diferite centre
ale orasului, pe dimensiuni mari, monumentale. Prin acesta reestetizare a zonelor
de realitate urbana printr-o simpla transfigurare a banalului, a obisnuitului,
extrag si focalizez portiuni din spatiu si timp, iar rezultatul filtrarului personal,
in urma unor interventii creative, il relochez in spatiul de origine – urban,
de unde initial au fost “culese”.
Mai jos sunt prezentate cateva exemple de fotografii bruta “gasite” si
alaturi de ele lucrarile rezultate prin prelucrare digitala in Adobe PhotoShop:
in stanga este un vas de toaleta vechi ruginit, din categoria celor care au
existat odata in apartamente , cu plutitor, iar in dreata este prezentata compozitia
finala realizata din 2 fotografii distincte si clonari de portiuni, insertie
de text:

|